Ingrijirea mainilor putin… altfel

Ingrijirea mainilor putin… altfel

Atunci când la intrarea într-un salon de frumuseţe ne uităm la gama serviciilor acordate clientelei, şi zărim cuvântul „manichiură”, în faţa ochilor noştri apar unghii cât mai lungi, cu forme de la pătrat până la vârfuri ascuţite, şi bine-nţeles lăcuite după cele mai noi trenduri, cu diferite modele, chiar cu strasuri, piercinguri, să nu mai vorbim de dichisitele construcţii cu geluri, porţelan, tipsuri etc. Dar cuvântul manichiură nu ar trebui să acopere numai arta de înfrumuseţare a unghiilor, mâinile noastre ne servesc în totalite – şi aici trebuie să ne amintim de faptul că de multe ori unghiile prea ornamentate pot să ne creeze chiar un disconfort în activitatea noastră zilnică. Deci să ne îngrijim mâinile! La salonul Heal Cosmetic puteţi beneficia de un tratament complex care să onoreze toată mâna.

Începem cu pregătirea mâinilor prin spălarea lor cu un săpun terapeutic pe bază de extrase din plante medicinale, vitamina E, uleiuri esenţiale şi sare din Marea Moartă – dar nu le vom ţine la înmuiat. După curăţirea unghiilor şi pilirea lor la forma şi lungimea cerută de client, urmează tratarea cuticulelor. Cea mai simplă metodă pentru a minimaliza acest mic strat de piele care înconjoară unghia – cu un rol protector – este să nu se taie niciodată. Da, este greu la început, pentru că dacă el a fost îndepărtat des cu forfecuţa, prin mecanismul de autoapărare a organismului creşte foarte repede. Însă dacă odată nu se taie, doar se împinge, va înceta să mai crească. Pentru a putea fi împinsă fără a provoca leziuni, în cazul persoanelor cu această pieliţă prea îngroşată, rigidă, noi folosim un gel exfoliant pe bază de acizi de fructe, roşii şi castraveţi, care pe lângă faptul că o înmoaie profund, aduce şi un aport de vitamine hrănitoare unghiei. Vârful degetelor de înfoliază pentru câteva minute ca efectul gelului să fie maxim, după care se va şterge cu un prosop de hârtie, şi cuticulele se pot împinge uşor. Şi cum rămâne cu restul mâinii? Se aplică un peeling pe bază de sare de mare şi un ulei nutritiv cu care se masează uşor – chiar până la coate. Merită încercat, să vedeţi ce senzaţie de relaxare dau acele mici cristale de sare. Prin acest procedeu se îndepărtează celulele moarte de pe suprafaţa pielii, care acum este pregătita să absoarba fiecare moleculă a cremei de mâini, tratament cu factori de protecţie solară, care – bine-nţeles – se aplică tot printr-un masaj foarte fin.

Dacă cineva vrea ca aceste bunătăţi să pătrundă cât mai adânc în piele şi să ţină cât mai mult, poate să beneficieze de un tratament cu parafină care ajută la hidratare şi la stimularea circulaţiei sanguine.
Persoanelor care au unghiile friabile, casante fie aşa ele de felul lor, fie după îndepărtarea unghiilor false, le recomandăm tratamentul prin manichiura japoneză. Această „manichiură a oamenilor de afaceri”, care se poate aplica atât femeilor, cât şi bărbaţilor lasă în urmă o unghie perfectă, cu un luciu aparte. Se realizează în două etape: tratarea unghiei cu o substanţă bogată în cheratină care pătrunde în interior şi apoi lustruirea suprafeţelor cu un praf pentru strălucire. După trei tratamente la un interval de 1-2 săptămână se schimbă total structura unghiei, cu un aspect sănătos, fără denivelări, întărite.

Şi dacă după aceste procedee complexe totuşi mai vrea cineva şi o culoare mai naturală, sau puţin extravagantă, se realizează şi acesta cu o gamă de mai bine de treizeci de culori a unei familii de elixiruri pentru unghii, realizate cu coloranţi naturali cu ingrediente vegetale din toată lumea incluzând multe surse speciale şi esenţe de plante atent selectate, însă fără adaosuri sintetice, fără paraben, toluen, formaldehidă – facând parte din gama Spa Ritual.

  1. [...] Ingrijirea mainilor putin… altfel Tue Aug 17, 2010 12:17 pm Atunci când la intrarea într-un salon de frumuseţe ne uităm la gama serviciilor acordate clientelei, şi zărim cuvântul „manichiură”, în faţa ochilor noştri apar unghii cât mai lungi, cu forme de la pătrat până la vârfuri ascuţite, şi bine-nţeles lăcuite după cele mai noi trenduri, cu diferite modele, chiar cu strasuri, piercinguri, să nu mai [...] [...]

line
footer
Powered by WordPress | Designed by Elegant Themes
  • RSS
  • Twitter
  • Facebook